vineri, 25 noiembrie 2016

My London Adventure: Part Three


RO:
A treia si penultima zi in Londra a inceput la Turnul Londrei, castel cu rol proeminent in istoria Angliei, practic, un complex de cladiri, asezate in inele concentrice de ziduri de aparare, cu sant. Constructia a inceput la 1066, in contextual cuceririi normande a Angliei. Turnul alb, de la care isi trage denumirea intreg edificiul, a fost construit la 1078, de catre William Cuceritorul si dispretuit, ca simbol al oprimarii locuitorilor Londrei de catre noua elita conducatoare. Constructia a fost extinsa succesiv, in principal in vremea regilor Richard Inima de Leu, Henric al-III-lea si Edward I, in secolele al-XII-lea si al-XIII-lea. A servit drept inchisoare, armurarie, trezorerie, menajerie, sediu al Monetariei Regale, al bijuteriilor Coroanei, etc. M-au impresionat mai ales menajeria, corbii din incinta si bijuteriile coroanei. 
Menajeria dateaza din perioada lui Henric al-III-lea, fiind colectia regala de peste 280 de animale salbatice, din 60 de specii diferite (urs polar, elefant, lei, maimute, leoparzi etc.), primite ca daruri diplomatice, fiind frecvente cazurile cand unele dintre acestea atacau ingrijitorii sau vizitatorii. 
Exista marturii care sustin prezenta fantomelor in castel, inclusiv a fantomei lui Anne Boleyn, decapitata in 1536 pentru tradarea lui Henric al-VIII-lea. 
O alta atractie a castelului sunt corbii imensi, cu penaj lucios. Se spune ca inca din anul 1078, acestia sunt tinuti liberi la castel. Din vremea lui Carol al II-lea s-a inradacinat credinta potrivit careia nenorociri s-ar fi abatut asupra Coroanei britanice daca pasarile ar fi parasit Turnul. De atunci, corbii din Turnul Londrei, al caror numar minim a fost fixat de catre Carol al II-lea, prin decret, la 6, se bucura de un tratament regal. Pentru a se evita surprizele, numarul lor este acum de 7 (unul “de rezerva”).  De hranirea si ingrijirea lor se ocupa un Ravenmaster. Ca sa nu zboare li se taie extremitatile aripilor, esentiale pentru zborul cu raza mare de actiune al inaripatelor negre. Calitatea si varietatea hranei sunt excelente (meniul variaza de la o zi la alta) si, ca atare, nu s-au inregistrat cazuri de tradare, corbii slujind devotati Coroana. Inaripatele mananca 170g de carne cruda zilnic, plus biscuiti speciali inmuiati in sange si pot ataca daca simt ca le este amenintat teritoriul, deci nu va apropiati prea mult de ele!
            A doua oprire a fost la Tower Bridge, care leaga sudul si nordul orasului, peste Tamisa, fiind in acleasi timp un pod mobil si unul suspendat. Noutatea este pasarela cu podea de sticla transparenta din partea de sus, pe care turistii se pot plimba si fotografia in voie.
            Nu puteam sa ratez Monumentul Marelui Incendiu din 1666, coloana construita in stil Doric. Cei ce urca toate cele 311 trepte, care se ingusteaza spre varf, se pot bucura de panorama orasului si de un certificat care sa le aminteasca de experienta.

            Am trecut si pe la Science Museum, pentru a viziona o proiectie IMAX despre mamuti.
          La stadionul Emirates, al echipei Arsenal, norocul m-a parasit, pentru ca era un meci in plina desfasurare si nu se putea vizita, insa am trecut pe la statia King’s Cross, pentru a vizita Platforma 9 si ¾ si magazinul Harry Potter. Inutil sa mentionez ca era o coada interminabila de fani ai seriei care asteptau sa se pozeze  tinand de maner faimosul cos cu “rechizite” al lui Harry.
            Aici se termina scurta mea aventura londoneza. Ultima dimineata am dedicat-o cumparaturilor. Sper ca v-au placut fotografiile! Nu uitati sa cititi si postarile precedente, despre prima si a doua zi in Londra!
 EN:
            My last (well, not exactly, but the next morning was spent shopping, so it doesn’t count for sighseeing) day in London started off at the Tower of London, historic castle that played a prominent role in English history. It is a complex of several buildings set within two concentric rings of defensive walls and a moat, founded towards the end of 1066 as part of the Norman Conquest of England. The White Tower, which gives the name, was built by William the Conqueror in 1078, and was a resented symbol of oppression, inflicted upon London by the new ruling elite. The castle was used as an armoury, prison, treasury, menagerie or public record office.
 I was particularly impressed by the Crown jewels, the menagerie and the ravens. The menagerie was a royal collection of animals received as diplomatic gifts (a polar bear, an elephant, lions, leopards, apes), in total 280 animals from 60 different species. It was open for visitor and there were cases of beasts attacking their caretakers and visitors.
There are witnesses that claim the casle is haunted, to include the ghost of Anne Boleyn, beheaded in 1536 for treason against Henric VIII.
The legend says that the kingdom and the Tower will fall if the six resident ravens ever leave the fortress. It was Charles II who first insisted that the ravens of the Tower should be protected. There are seven ravens at the Tower today (the required six plus one spare), all having one wing trimmed so they won’t go missing. These magnificent birds respond only to the Raven Master and should not be approached too closely by anyone else. The ravens eat 170g of raw meat a day, plus bird biscuits soaked in blood and they can bite if they feel their territory is being threatened, so do not approach them too closely!
            The next stop was Tower Bridge, with an iconic structure, spectacular views and glass floor, modern exhibitions plus the Victorian Engine Rooms.
            I couldn’t have missed the Monument, a Doric column that commemorates the 1666 Great Fire of London. Upon climbing the narrow winding staircase of 311 steps, you get to enjoy a panoramic view of the city and receive a certificate once your feet hit the ground once more.
            Next I made a stop at the Science museum, to watch an IMAX documentary on mammals.
Upon arriving at Emirates, my luck was gone, because there was a game in progress and, therefore, the stadium was not open for visitors. I went to King’s Cross station instead, to visit the famous 9 ¾ platform and the Harry Potter store. There was a huge line of fans waiting to take pictures with Harry’s Hogwarts supplies.
I hope you enjoyed my brief London adventure! Don’t forget to read parts one and two of my journey!
                        Follow me on FacebookTwitter and Bloglovin

luni, 21 noiembrie 2016

Rutina mea de ingrijire a tenului in sezonul rece



          Odata cu instalarea frigului, tenul are nevoie de o schimbare in rutina zilnica de ingrijire. Eu apelez de obicei la produse blande, fara alcool in compozitie, care sa hraneasca si sa hidrateze tenul, fara a incarca. Pe langa curatarea in profunzime, de la care nu ma abat, folosesc zilnic cateva produse Farmec, pentru ca eu sunt convinsa ca cele mai bune cosmetice sunt cele romanesti.
Este un produs complex, ce tonifica si hidrateaza in profunzime, decongestioneaza si calmeaza pielea sensibila. Efectele remineralizante ale argilei si Essenskinului se imbina cu efectele energizante ale extractului organiz de goji. Aquaxylul imprima efectele hidratante, iar Ferulanul asigura efectele anti-age, de calmare si protectie a pielii.
Este un produs usor, sub forma de lichid transparent, cu aroma dulceaga, putin puternica pentru gustul meu. Vine ambalat intr-un flacon cu pulverizator. Se recomanda pulverizarea direct pe fata, la fel ca in cazul apei termale sau aplicarea cu o discheta demachianta, dimineata si seara, evitandu-se zona ochilor. Are efect calmant, antiinflamator si hidratant. Poate chiar inlocui cu succes crema hidratanta, daca va grabiti sau doriti sa sariti peste acest pas.
Toate produsele din gama Aslavital Mineralactiv sunt concepute pentru tenul sensibil, fiind hipoalergenice, fara parabeni, cu extract ecocertificat de Goji și Argila 100% naturala.
            O crema cu o compozitie usoara, care regleaza eficient secretia de sebum, hidrateaza si matifiaza. Sebaryl regleaza secretia sebumului, este astringent natural si are efect matifiant, antiiritant.
Dioxidul de Titan absoarbe excesul de sebum si amplifica efectul matifiant. Aquaxyl hidrateaza si normalizeaza procesul fiziologic de descuamare cu imbunatatirea microreliefului pielii, iar Soothex are efect calmant.
            Am tenul mixt/ sensibil, asa ca utilizez aceasta crema pe timp de zi, in zona T. Hidrateaza si matifiaza optim, iar efectul de matifiere se mentine pe parcursul zilei.
            Crema este destinata atat prevenirii si atenuarii liniilor fine sau profunde, cat si protectiei eficiente a tenului impotriva radiatiilor UV. Complexul unic de argila naturala cu extract organic de goji are efecte antioxidante, reechilibreaza functiile metabolice si energetice ale celulelor, stimulează sinteza fibrelor de elastina, colagen si procesele regenerative ale pielii.
Uleiul de orez si acidul ferulic au efecte anti-imbatranire, de calmare si protejare a pielii. Uleiurile naturale (Avocado, Unt Sheea, Squalane) au o activitate de tip geriatric asupra liniilor fine si a ridurilor incipiente, redand supletea tenurilor sensibile, cuperozice si ridate.
            Produsul are un miros delicat, placut, se absoarbe rapid in piele, fara a lasa o pelicula grasa si hidrateaza in profunzime. Aplic aceasta crema, conform prospectului, dimineata, pe tenul curat, in combinatie cu emulsia hidratanta matifianta. Este o excelenta baza de machiaj.
            Intr-o postare viitoare voi detalia produsele pe care le utilizez pe timp de noapte. Pana atunci, povestiti-mi cum va ingrijiti tenul in sezonul rece si daca ati incercat vreunul din aceste produse.
                                    Follow me on FacebookTwitter and Bloglovin

luni, 14 noiembrie 2016

The "Before" Trilogy




RO:
Sunt cinefila, insa sunt putine filme (mai ales dintre cele recente) despre care sa afirm ca merita cu adevarat sa fie vizionate. Am descoperit zilele trecute un love story “in trei acte” cu adevarat special, despre care stiam, insa fara sa-i fi acordat importanta cuvenita. Genul  deopotriva subtil si captivant, care te tine lipit de ecran, fara a se folosi de clasica poveste cliseistica: cei doi se cunosc, se indragostesc, intervine ceva si se cearta (de obicei o neintelegere sau vreun fost/ vreo fosta), dupa care se impaca lacrimogen si traiesc fericiti “pana la adanci batraneti”. Nu, este o poveste cat se poate de veridica, cu atat mai credibila cu cat este inspirata dintr-o experienta reala a regizorului. Protagonistii primei parti, “Before Sunrise”, sunt un american (Jesse, interpretat de Ethan Hawke) si o frantuzoaica (Celine, interpretata de Julie Delpy), care se cunosc in tren si dezvolta rapid o atractie fantastica unul petru celalalt. Jesse ii propune lui Celine sa isi amane intoarcerea in Franta pentru a-si petrece cele 14 ore ramase pana la decolarea lui catre State, din ziua urmatoare, hoinarind pe strazile Vienei. A doua zi dimineata, se despart promitandu-si ca se vor intalni, peste sase luni, in acelasi loc, fara a schimba adrese, numere de telefon sau nume de familie. Aici vine partea frumoasa: continuarea povestii , filmul “Before Sunset”, ii gaseste pe cei doi in Franta, dupa noua ani. Jesse se afla intr-un turneu de promovare a  cartii inspirate de prima lor intalnire, scrisa in speranta de a o revedea pe cea care l-a fascinat, ceea ce se si intampla. De aceasta data, cei doi au o ora si jumatate pana la intoarcerea lui peste ocean. De-a lungul plimbarii in care pleaca impreuna, ajung sa isi dea seama ca nici unul dintre ei nu este fericit. Va las pe voi sa descoperiti continuarea. Cel de-al treilea film, “Before Midnight”, ii gaseste pe cei doi protagonisti, peste alti noua ani, cu doua fiice gemene, in vacanta in Grecia, confruntati cu problemele specifice vietii de familie. Actorii au colaborat cu regizorul la scenariile partilor a doua si a treia, care au si primit nominalizari la Oscar. 
EN:
I love watching movies, but there are only few that I strongly recommend watching. I recently discovered a truly special three-stage love story. Both subtle and catchy, that keeps you glued to the screen, without utilizing the classical clichés: boy meets girl, they fall in love, they argue or something unexpected intervenes (an ex, for example), then they get back together and live happily ever after.  No, the first movie, “Before Sunrise” is a very genuine, credible story, inspired by an actual experience of the Director: a young American (Jesse, played by Ethan Hawke) and a  young woman (Celine, Played by Julie Delpy) meet on a train in Europe and wind up spending one evening together in Vienna. They part the next morning, promising each other that they would meet in six months in the same place, without sharing addresses, phone numbers or even last names.  In “Before Sunset”, Jesse and Celine encounter each other again, nine years later, on the French leg of Jesse's book tour. They have an hour and a half before his flight back to the US, during which they discover that none of them is actually happy. I will let you discover the ending by yourself. The last part, “Before Midnight”, finds them on vacation in Greece, after another nine years, with two twin daughters, dealing with married life. I should also tell you that Ethan Hawke and Julie Delpy worked with Director Richard Linklater on writing the screenplays for parts two and three, which also received Oscar nominations. I hope I convinced you to watch the trilogy!
                                  Follow me on FacebookTwitter and Bloglovin

duminică, 6 noiembrie 2016

My London Adventure: Part Two


RO:
A venit momentul sa va povestesc despre cea de-a doua zi din escapada londoneza. Am inceput dimineata devreme, cu Wellington Arch, situat in coltul sud-estic al binecunoscutului Hyde Park, monument ce comemoreaza victoriile ducelui de Wellington in razboaiele Napoleoniene. Incinta adaposteste o mica expozitie, iar privelistea din varful arcului asupra imprejurimilor este superba.
In apropiere se afla palatul Buckingham, unde, din doua in doua zile, la ora 11, are loc ceremonia schimbarii garzii. Mi-am facut loc prin multimea de curiosi ingramaditi in fata palatului, catre Queen’s Gallery, care, insa, era in renovare pana anul viitor, asa ca m-am multumit cu Royal Mews (un fel de case aliniate, transformate in grajduri). Daca va plac caii si povestile din spatele casei regale, nu trebuie sa ratati acest loc. Veti vedea trasurile regale si caii, inclusiv caii cenusii, care trag trasura regala din aur, ce cantareste 4 tone, construita in 1762 si folosita pentru incoronari inca de atunci. Veti vedea si caleasca din sticla, care a purtat-o pe printesa Diana in ziua nuntii sale. Personalul va va recomanda sa evitati sa deranjati caii cu fotografii, insa.
M-am intors in fata palatului Buckingham, pentru a vedea schimbarea garzii, din mijlocul unei multimi care se dublase intre timp. Am vrut sa ma bucur ce cateva clipe de relaxare pe o banca, in Hyde Park, impartind biscuiti cu porumbeii si o banana cu o veverita. M-au impresionat in mod deosebit parcurile imense din Londra, in care plimbarile pe iarba, departe de a fi interzise, sunt chiar incurajate, veveritele si porumbeii sunt “la ei acasa”, iar grija pentru natura si lucrurile cu adevarat importante se vede.
Statia de metrou Westminster m-a adus, pentru a doua oara in viata, in fata “Marelui Ben”, porecla marelui clopot al ceasului din turnul de nord al palatului Westminster. 

Biserica Sf Petru din Westminster, cunoscuta indeosebi sub numele de Westminster Abbey, ocupa un loc unic in istoria Marii Britanii. Toti suveranii britanici, incepand de la William Cuceritorul (cu exceptia lui Edward al V-lea si Edward al VIII-lea) au fost incoronati aici. Westminster Abbey este de asemenea locul de odihna vesnica al monarhilor din cea de-a doua jumatate a secolului al XIII-lea si pana la mijlocul secolului al XVIII-lea. Naosul este prevazut cu contraforturi masive care in secolul al XIV-lea reprezentau o tehnologie noua si au permis ridicarea acoperisului de piatra la peste 30 de metri inaltime, fiind cel mai inalt naos din Anglia. Zona este inundata de lumina datorita ferestrei din sticla, proiectata de James Thornhill si construita in anul 1735. Sub fereastra se gaseste mormantul soldatului necunoscut,  care comemoreaza miile de soldati morti in Primul Razboi Mondial si care nu au mai putut fi ingrapati. In apropiere, pe podea se gaseste o placa comemorativa dedicata lui Sir Winston Churchill, care este inmormantat la Bladon langa Palatul Blenheim. Corul este locul de unde 22 de baieti si 12 vicari canta in timpul slujbei zilnice.
M-a impresionat in mod deosebit Coltul Poetilor. Prima persoana ingropata aici a fost Geoffrey Chaucer in anul 1400. Exista memoriale dedicate lui John Dryden, Edmund Spencer, Dr. Samuel Johnson, Robert Browning si Charles Dickens, pentru a enumera doar cativa. Multe alte personalitati sunt comemorate aici, desi sunt inmormantate in alte locuri: William Shakespeare, John Milton, Wordsworth, Keats si Shelly, surorile Bronte si Jane Austin. Nu toti sunt poeti sau scriitori, printre ei se numara si cativa diaconi, preoti, compozitorul Handel sau actorul David Garrick. Ultimul dintre cei ingropati aici este Sir Laurence Olivier, cel care a trait o frumoasa poveste de dragoste cu Vivien Leigh, interpreta lui Scalett O’Hara din multi-oscarizata ecranizare a romanului “Pe aripile vantului”. Fotografiera este complet interzisa in interiorul catedralei.
           In apropiere se vede London Eye, insa pe mine nu m-a tentat genul acesta de atractie, am preferat sa ii fac doar o fotografie.
Am poposit apoi la muzeul Winston Churchill, un labirint subteran de incaperi, odinioara adapost al Consiliului de Razboi si in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Acest loc este un fel de capsula a timpului, cu ceasurile oprite la ora 16:58, in ziua de 15 octombrie 1940 si cu spiritul lui Winston Churchill parca plutind in aerul inchis. Am vazut indeaproape bucataria privata, sufrageria si dormitorul lui Churchill, sala hartilor sau Cabinetul de razboi. 
Cateva fotografii la Downing Street, resedinta oficiala a prim-ministrului britanic, strada inchisa accesului pietonal si garzilor din zona si din nou la drum, catre ultima destinatie a zilei. Apropo de garzi, nu inteleg entuziasmul ridicol si adesea inconstient al unor turisti care isi tot faceau selfie-uri cu bietii baieti si deranjau caii cu blitzurile. Se vedea iritarea pe fetele lor, in timp ce incercau sa controleze caii, care tropaiau si se smuceau incontinuu.

Am avut ceva de mers pe jos pentru a ajunge la palatul Kensington, insa privelistea gradinilor si mostenirea istorica pe care o adaposteste merita din plin. Palatul este resedinta familiei regale britanice incepand din secolul al-XVII-lea. Regina Victoria a trait aici pana la ascensiunea pe tron, la fel si printesa Diana, pana la decesul sau din 1997. Incepand din anul 2011, palatul este resedinta lui William si Kate. Printre exponatele muzeului din interior am intalnit cateva sali cu rochii ce au apartinut printesei Diana sau reginei Elisabeta a-II-a a Marii Britanii. 

Sper ca v-a placut partea a doua a periplului londonez. Urmeaza foarte curand cea de-a treia si ultima “felie” de vacanta, asa ca stati pe aproape!
EN:
            I am back with part two of my London adventure. I started early in the morning, with Wellington Arch, built as an original entrance to Buckingham Palace, later becoming a victory arch proclaiming Wellington's defeat of Napoleon. I then made my way through the crowd, on my way to the Changing of the Guard, which happens every other day, at eleven AM. Since there was still plenty of time, I tried to visit the Queen’s Gallery, but, since it turned out to be closed for renovations until next year, I moved on to the Royal Mews. If you like horses and are interested in learning about the royal coaches and carriages, this is the place for you. Just be careful not to disturb the horses while taking pictures!
            I then went back to see the Changing of the Guard ceremony, through a crowd that had already doubled in the meantime. I took some time to share a quick snack with some pigeons and a squirrel on a bench in Hyde Park. I love the London parks, by the way, the encouragement to walk on the grass and the love for nature there, in general.
            Westimnster metro station brought me for the second time in my life in front of Big Ben, nickname for the Great Bell of the clock at the north end of Westminster Palace.
Westminster Abbey, formally titled the Collegiate Church of St. Peter at Westminster, is one of the most notable religious buildings the traditional place of coronation and burial site of British monarchs. It hosts the tomb of the Unknown Warrior, built to honour the unknown dead of the First World War and the Poets' Corner, where a high number of poets, playwrights, and writers are buried or commemorated there. The first poet interred in Poets' Corner was Geoffrey Chaucer. Photographing is completely forbidden inside the cathedral. You can also see the London Eye while walking towards it.
            I couldn’t have missed the Churchill War Rooms, the secret WW2 underground bunker and museum that tells the story of Winston Churchill’s life and legacy.
            A few pictures at Downing Street, official residence of the Bristish  Prime Minister and of the guards in the area (I can’t understand people who persistently disturbed the horses and, eventually the guards struggling to control them by insisting on taking selfies with them - that must be exhausting!).
            The long walk to Kensington palace, the last destination of the day, is totally worth it, if you consider the view of the Kensington Gardens and the history the palace holds inside. Residence of the Bristish Royal family since the 17th century, former home of Queen Victoria and Lady Diana, currently the official London residence of Will and Kate, it holds, apart from many other historical pieces, numerous dressed worn by Lady Diana or Queen Elizabeth the second.
            I hope you enjoyed this post. Don’t go too far, the third and final slice of London vacation is coming up very soon!
                                   Follow me on FacebookTwitter and Bloglovin