Nu v-am mai vorbit despre parfumuri de ceva timp, asa ca a venit
momentul sa remediez acest neajuns.
Astazi povestim despre arome ale parfumurilor de marca materializate in
lotiuni de corp, care sa intregeasca si sa prelungeasca mireasma. Eu am cate o
astfel de lotiune din fiecare parfum preferat, le pastrez pentru ocazii
speciale si va pot spune ca dubleaza aroma parfumului, care persista pe piele
mult timp, intr-un mod discret, deloc suparator si va transforma intr-o
prezenta notabila, oriunde ati merge. Nu se remarca prin nivelul de hidratare,
motiv pentru care va recomand sa utilizati intai un unt de corp sau produs
similar. O alta sugestie este sa nu exagerati cu dozajul, aroma este puternica
si veti sfarsi prin a mirosi ca o parfumerie, fara ca macar sa fi utilizat
parfum.
Acestea fiind spuse, ma voi opri la cele trei astfel de lotiuni la care
apelez cel mai des si voi detalia notele din componenta doar la cele care nu au
facut subectul unei postari anterioare.
Dolce&Gabanna The One lapte de corp: Am spus in repetate randuri ca este parfumul meu favorit, e de la sine
inteles ca omologul sau, destinat ingrijirii corpului nu putea sa imi lipseasca
din colectie. Aroma este echilibru perfect intre dulce-floral si fresh.
Gucci Rush lotiune de corp: un parfum modern, care trezeste senzatii
extreme, cu miros puternic si sofisticat, inconfundabil, ca un cocktail de
fructe exotice, Gucci Rush apartine unui brand cu traditie, simbol al modei
italiene si al luxului contemporan. Personal, asociez acest
parfum cu perioada facultatii, cand l-am folosit excesiv. Notele de varf sunt date de trandafir, frezie,
gardenia, cele de mijloc se contureaza prin vanilie, iasomie, iar cele de baza
sunt date de patchouli, coriandru si vetiver. Este un parfum puternic,
persistent, original, atemporal.
Dior J’Adore lapte de corp: Din nou un parfum favorit, luxos, opulent, rafinat, usor aristocratic,
prin aroma, ambalaj si, mai ales imagine (Charlize Theron, un simbol al
elegantei feminine). Eu am o varianta mica, de la un set format din apa e
parfum si lapte de corp, insa, dupa cum se spune, esentele tari se pastreaza
(si) in sticlute mici, asa ca isi face treaba de minune.
Voi aveti astfel de lotiuni de corp la care sa apelati, in paralel cu
parfumul favorit?
Pe lista mea de dorinte si-au facut loc, in ultima perioada, doua
parfumuri speciale: Primul este Hugo Boss Femme, o explozie floral-fructata (nu
ma dezic, sunt favoritele mele), care se deschide cu aroma fructelor proaspete,
continuand cu impetuozitatea trandafirilor si a iasomiei. Ne place atat mie,
cat si mamei, cea care mi-a si atras atentia asupra lui initial. Are un ambalaj
simplu, elegant si feminin. Cel de-al doilea este Paco Rabanne Ultraviolet
pentru femei. Am intins mana dupa el la raft, din curiozitate, varianta
masculina find favorita mea de ani buni. Amestecul parfumat floral-oriental,
din care retin notele pregenante de vanilie si ambra, m-a surprins placut. Probabil
le voi achizitiona pe ambele in viitorul apropiat si voi reveni cu review-uri
detaliate.